Au fost prinși autorii oribilei crime din Călărași: doi tineri de 16 și 18 ani care au atacat cu cuțitele soții care îi luaseră cu autostopul

Au fost prinși autorii oribilei crime din Călărași: doi tineri de 16 și 18 ani care au atacat cu cuțitele soții care îi luaseră cu autostopul
Publicat: 01/12/2017, 19:57

Surse din rândul Poliției Județene Călărași spun că ar fi vorba despre doi adolescenți, de 16 și 18 ani.

Cei doi au fost conduși la sediul IPJ Călărași, la ora transmiterii acestei știri aflându-se la audieri.

În județul Călărași, un șofer a luat la ocazie doi tineri necunoscuți din comuna Dragalina, iar la destinație, în comuna Perișorul, aceștia l-au tăiat în zona gâtului, provocându-i decesul, și au înjunghiat-o pe soția acestuia, pasageră în autoturism.

Paramedicii care au intervenit pentru salvarea celor doi soți au declarat, corespondentului MEDIAFAX, că au găsit două persoane înjunghiate, ambii cu răni la gât.

Femeia, în vârstă de 55 de ani, era în stare stabilă și a fost transportată pentru îngrijiri medicale la Spitalul din Călărași. Bărbatul, de 58 de ani, era în stop cardio-respirator, iar pentru el nu s-a mai putut face nimic, fiind declarat decesul.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar un...
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
FOTO. Imaginile anului cu romanticul Ilie Năstase în timp ce își sărută cu foc soția!...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Cei trei bărbați care transformă India într-o superputere economică. Țara va devansa Germania și Japonia...
Declarații cutremurătoare făcute de mama lui Sebastian Olariu, tânărul ucis în accidentul de la 2...
Florin Piersic, în stare GRAVĂ când a ajuns la spital! Declarațiile șocante ale medicilor
Medicii iau în calcul să îi amputeze piciorul lui Florin Piersic, din cauza infecţiei cu...
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Hailey Bieber este însărcinată cu primul copil! Anunțul emoționat făcut de Justin Bieber | Foto
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Medicii de la Spitalul „Foişor” despre starea de sănătate a lui Florin Piersic: Starea generală...
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Apare un NOU buletin de identitate. Decizie doar pentru cei cu telefon mobil
Veste proastă pentru mulți români. Nu mai pot merge în vacanță aici
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și...
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt...
Cum a reacționat soția lui Vali Vijelie, după ce a ascultat melodia „Să iubești două...
”Am chemat salvarea. Șocul a fost groaznic” Dinu Maxer a trecut prin momente de panică...
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se...
Țările care ar putea recunoaște statul palestinian în următoarele săptămâni